Safe Cosmetics Act USA

0
180

“Safe Cosmetics Act 2010” este un proiect legislativ propus, deocamdata, in Camera Reprezentantilor din Congresul SUA. Aici poate fi citit draft-ul acestuia. Am vrut sa discut astazi despre cateva dintre amendamentele “Federal Food, Drug, and Cosmetic Act”, deoarece, dupa cum stiti, piata din SUA este extrem de dezvoltata pe parte de cosmetice naturale. Chiar daca cele mai multe produse nu sunt in totalitate naturale, ei au dat, dau si vor da tonul si pe parte de legislatie europeana, ca atare daca vor fi votate, aceste amendamente vor avea ecouri si la noi.

Mai devreme sau mai tarziu, vor aparea aberatii legislative similare celor americane, cum ar fi cea mai hilara dintre propuneri: pe eticheta vor trebui trecute inclusiv elementele detectabile. Exemplu concret: apa distilata nu va mai fi trecuta conform INCI – aqua – ci Aqua, Arsenic, Cadmium, Nichel, Argint, Zinc etc.

O alta masura hilara, ca sa nu spun aberanta, este cea a obligativitatii prezentarii la sfarsitul anului, pe langa vanzari, angajati si alte date financiare, si a datelor despre cumparatori. Adica nume, prenume, adresa completa. Informatii confidentiale si informatii vitale pentru un business, fie ca este mic, mediu, mare sau multinationala.

O alta propunere este ca produsele care pot cauza cancer sau contin substante potential cancerigene, dar care pot fi mancate, nu au voie sa fie prezente in produsele cosmetice. Exemplu concret: merele contin infime cantitati de cianura, dar, spre norocul nostru, corpul prelucreaza cianura in cantitati mici. Poti manca in siguranta mere, dar nu le poti folosi in produsele cosmetice.

Sunt multe amendamente evazive, altele invazive, amendamente ale unei legi deja foarte bine pusa la punct si cu rigurozitati pe parte de etichetare (lista completa de ingrediente, in ordine descrescatoare), ambalare, productie si multe altele.

Din pacate, in Romania legea nu este aplicata egal pentru toata lumea si rigurozitatile nu sunt aplicate de catre toti producatorii, si asa putini. Exista producatori care folosesc fragrances, adica uleiuri sintetice si care “omit” cu buna-stiinta cuvantul esentiale, dar lasa impresia clientilor si potentialilor clienti ca produsele contin uleiuri esentiale. Exista producatori care declara pe blog ca nu au avizul MS, pentru ca nu este cazul, deoarece produsele lor sunt 100% naturale. Exista producatori care fura cu nonsalanta idei originale, retete, inclusiv pagini intregi din site-ul si blog-ul altor producatori.

Dupa cum bine stiti, chiar inainte de lansarea Soap Mill pe piata din Romania, noi am inceput o campanie de informare, campanie care este in derulare si in prezent. Am vorbit despre toate actiunile si beneficiile ingredientelor pe care le folosim, am dezbatut pe larg efectele nocive ale celor mai raspandite chimicale din produsele cosmetice si am tras semnale de alarma atunci cand am considerat necesar, adica atunci cand etica profesionala si personala a fost incalcata. Ca sa nu mai vorbesc despre incalcarea deliberata a legislatiei romane in vigoare.

Va rugam sa fiti alaturi de noi si sa ne semnalati orice incalcare a legii, orice derapaj legislativ, orice furt intelectual in domeniul produselor cosmetice. Daca va considerati inselati de etichete, de site, de blog, de producator, va rugam sa ne trimiteti un mail pe adresa office[at]soapmill.ro si noi vom lua act alaturi de voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here